După o investiție de 4 milioane de lei, stația de tratare a apei din Gataia a fost pusă în funcțiune
Noua staţie de tratare a apei potabile, de la Gătaia, judeţul Timiş, a fost pusă în funcţiune. Investiţia, realizată de Aquatim, depăşeşte patru milioane de lei, fără TVA, şi a fost finanţată din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial Mediu.
Articol de Radio Timișoara, 19 octombrie 2015, 15:22
Noua staţie este proiectată să funcţioneze cu un debit maxim de 51 de metri cubi pe oră şi deserveşte localitățile Gătaia și Sculia.
Reprezentanții Aquatim precizează că investiția va fi completată cu cea de extindere și reabilitare a rețelei de distribuție a apei de circa 5,5 km, care face parte din același proiect de modernizare a sistemului de aslimentare cu apă și canalizare a județului Timiș.