Fără apă caldă în zona Mihai Viteazul și Stadion
Timișorenii care locuiesc în zona centrală a orașului vor rămâne fără apă caldă din cauza unei defecțiuni la rețeaua primară.
Articol de Radio Timișoara, 1 august 2017, 05:45
Colterm anunță că întrerupe, între orele 8:00 și 16:00, furnizarea apei calde la punctele termice 12, Siret, Sorin Titel, Madgearu și Plevna. Măsura este necesară pentru remedierea defecțiunii constatate.
Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor: Oltul, Târnava,Tușnad, Brașov, F.Barbu, Mihai Viteazul,T.Vladimirescu,Madgearu, 16 Decembrie 1989 (parțial), Gheorghe Doja, Caraiman, Plevna, Remus, 1 Decembrie, Argeș, Cluj,Feurbach, Fucsik, Putna, Siret, V. Babeaș, Stadion, Lelescu, Triumfului.