Fără apă caldă pe mai multe străzi din Timișoara
Consumatorii care locuiesc în zona Soarelui din Timișoara nu vor avea astăzi apă caldă la robinete.
Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde, între orele 8.00 și 12.00, la punctul termic 94. Măsura este necesară pentru remedierea unei defecțiuni tehnice apărute la rețeaua primară de termoficare.
Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: Cristalului, Oglinzilor, Sudului, Uranus, Mareșal C. Prezan.
Colterm atrage atenția că, la finalizarea lucrărilor, poate apărea fenomenul de turbiditate pentru o scurtă perioadă de timp, motiv pentru care consumatorii sunt sfătuiți să evite folosirea apei în scopuri menajere, până la limpezirea ei.
Articol de Radio Timișoara, 20 septembrie 2022, 08:17