Fără apă caldă pe mai multe străzi din Timișoara
Consumatorii care locuiesc în zona Calea Aradului din Timișoara nu vor avea astăzi apă caldă la robinete.
Articol de Radio Timișoara, 21 august 2023, 06:29
Colterm anunță că întrerupe, între orele 8.00 și 14.00, furnizarea apei calde la punctul termic 37. Măsura este necesară pentru remedierea unei defecțiuni tehnice apărute la rețeaua primară de termoficare.
Vor fi afectați consumatorii arondați străziIor: Calea Aradului, Carei, Cugir, Dej, Felix, în total un număr 26 de branșamente.
În plus, între orele 9.00 și 17.00, se oprește apa caldă de consum și apa rece hidrofor în perimetrul punctului termic 48C. Măsura va fi luată având în vedere notificarea transmisă de către E-Distribuție Banat, privind execuția unor lucrări planificate în rețeaua de medie tensiune de la PT 48C.
Vor fi afectați consumatorii care locuiesc pe următoarele străzi: Amforei, Cetății, Dropiei, Labirint, Timiș – în total un număr de 18 branșamente.