Fără apă caldă și căldură pe mai multe străzi din Timișoara
Consumatorii care locuiesc în zonele Take Ionescu și Popa Șapcă nu vor avea astăzi apă caldă și căldură în locuințe.
Articol de Radio Timișoara, 22 martie 2022, 06:05 / actualizat: 22 martie 2022, 7:09
Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde, a celei reci hidrofor și a încălzirii la punctele termice 21 și 23, între orele 9:00 și 17:00. Măsura se impune ca urmare a unor lucrări efectuate de E-Distribuție Banat la rețeaua de medie tensiune, care vor genera opriri în alimentarea cu energie electrică.
Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: A. Popovici, București, C-tin Brâncuși, Martir M. Todorov, Popa Șapcă, T. Mihaly, Take Ionescu, Tapia, Titan, V. Lucaci.