Fără apă rece la Deta și Opatița
Consumatorii din două localități timișene nu vor avea vineri apă rece la robinete.
Articol de Radio Timișoara, 22 martie 2019, 06:00 / actualizat: 22 martie 2019, 7:48
Aquatim anunță vă întrerupe între orele 8:00 și 15:00 furnizarea apei reci în localitățile Deta și Opatița. Întreruperile sunt necesare pentru efectuarea lucrărilor de spălare și igienizare a rețelelor de distribuție a apei.
La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, consumatorii sunt sfătuiți să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea ei completă și să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.