Instabilitate atmosferică accentuată, de joi
Meteorologii au emis, miercuri, o atenționare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă de joi, 4 iunie, de la ora 12:00, până vineri la ora 12:00. Potrivit Serviciului regional de Prognoză a Vremii Timișoara, în după-amiaza și în cursul serii de joi local la munte și pe arii restrânse în rest vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiții de grindină iar cantitățile de precipitații pot depăși izolat 20 l/mp. Vineri astfel de fenomene asociate instabilității atmosferice vor fi în sudul Banatului și la munte.
Articol de Carla Chiu, 3 iunie 2015, 13:21
ANM anunță că joi vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, îndeosebi în Moldova, Transilvania şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali.
Spre seară, noaptea şi în dimineaţa zilei de vineri, instabilitatea atmosferică se va semnala în jumătatea de sud a ţării.
Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, pe arii restrânse vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30…40 l/mp.