MAE publică un ghid de călătorie pentru românii care își petrec sărbătorile în străinătate
Ministerul de Externe a publicat un ghid de călătorie pentru românii care işi petrec sărbătorile de iarnă în afara ţării.
Articol de Radio Timișoara, 24 decembrie 2018, 14:04
Materialul conţine recomandări utile pentru călătoriile în afara graniţelor României şi un set de informaţii de interes pentru cele mai frecventate destinaţii turistice din această perioade, şi anume Austria, Bulgaria, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie şi Ungaria.
Ghidul este postat pe pagina web a Ministerului de Externe, la rubrica „Sfaturi de călătorie”, secţiunea „Ghiduri de călătorie” şi pe pagina de Facebook a Departamentului Consular al ministerului.
MAE reaminteşte că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie şi aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care poate fi descărcată de pe site-ul ministerului.