O nouă stradă închisă pentru asfaltare, la Timișoara. Se modifică traseul autobuzului 32
Regia Autonomă de Transport Timișoara nunţă modificarea traseului de pe linia autobuzului 32, după ce strada Emil Zola a fost închisă, de miercuri, pentru asfaltare.
Articol de Radio Timișoara, 8 octombrie 2014, 11:49
Astfel, traseul va fi deviat începând cu bulevardul C. Brâncoveanu pe strada V. Hugo, strada Chişodei, Unitatea Militară, strada Bujorilor, strada Steaua de unde işi continuă traseul până la Piaţa Mocioni.
Pe traseul deviat se înfiinţează două staţii noi în ambele sensuri de circulaţie: pe strada V. Hugo la numărul 85, pe Strada Chişodei la numărul 6 (lângă biserică), după intersecţia dintre strada Chişodei cu strada Islaz şi la intersecţia dintre strada Chişodei cu Emil Zola.
Staţiile de pe tronsonul Emil Zola şi Victor Hugo se suspendă temporat. Orarul liniei 32 rămâne acelaşi, precizează RATT.
Lucrările pe strada Emil Zola sunt estimate să dureze până la finalul lunii octombrie, iar apoi vor continua pe porţiunea dintre străzile Victor Hugo şi Gavriil Musicescu. În acest caz devierea liniei 32 va fi anunţată după 20 octombrie.