Presiune redusă a apei la robinetele consumatorilor din Cerneteaz
Locuitorii din Cerneteaz, judeţul Timiş, vor avea, miercuri, presiune redusă a apei la robinete.
Articol de Radio Timișoara, 3 aprilie 2018, 05:30
Aquatim anunță că a planificat lucrări de spălare și igienizare a rețelei de distribuție a apei. Lucrările sunt programate miercuri, între orele 9:00 și 14:00. Ca urmare, în acest interval orar, presiunea apei potabile la robinetele consumatorilor va fi scăzută, precizează reprezentanții Aquatim.
La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, consumatorii sunt sfătuiți să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea ei completă, dar și să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesitățile pe perioada anunțată.