Rețeaua de apă dintr-o localitate timișeană, spălată timp de o săptămână
Rețeaua de distribuție a apei din localitatea Opatița, județul Timiș, va fi spălată zilnic, timp de o săptămână.
Articol de Radio Timișoara, 16 iulie 2018, 06:00
Aquatim anunță că în perioada 16 – 20 iulie va spăla rețeaua de apă din localitate cu un amestec de apă și aer sub presiune, cu utilaje speciale. Acest program special de spălare a conductelor urmărește eliminarea depunerilor acumulate în timp pe pereții acestora, rezultatul fiind îmbunătățirea calității apei din rețeaua de distribuție, precizează reprezentanții Aquatim.
Programul de spălare a conductelor se va desfășura zilnic, de luni până vineri, între orele 9:00 și 15:00, și va acoperi curățarea zilnică a unui tronson de circa 1-1,5 km, în funcție de gradul de colmatare.
Atât în timpul lucrărilor, cât și la reluarea alimentării cu apă rece, este posibil ca la robinetele consumatorilor din zonele menţionate să curgă apă tulbure. Consumatorii sunt sfătuiți să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă și să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesitățile pe perioada anunțată.