Se oprește căldura în toată Valea Jiului
Toţi locuitorii din Valea Jiului, abonaţi ai CEH, rămân astăzi fără căldură. Complexul Energetic Hunedoara este nevoit să sisteze furnizarea căldurii din cauza unei avarii la magistrala de alimentare cu agent termic de la termocentrala Paroșeni.
Articol de Radio Timișoara, 14 noiembrie 2017, 07:50
Măsura este impusă pentru intervalul orar 9:00 – 19:00. Biroul de presă al CEH dă asigurări că, după repunerea sub presiune a reţelei de termoficare în zona afectată, vor fi asigurați parametrii normali de livrare ai agentului termic.