Cod Galben de ploi și vijelii, în vestul țării
ANM a emis o avertizare Cod Galben de ploi si vijelii, valabilă de luni, de la ora 16:00, până marți la ora 23:00. Meteorologii anunță că or fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele deluroase şi montane, precum şi în nordul, nord-estul, centrul şi local în sud-estul ţării. Astfel, temporar se vor semnala averse, descărcări electrice, căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie.
Articol de Carla Chiu, 17 august 2015, 15:11
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, cu precădere în zona de munte 40-50 l/mp. Pe arii restrânse va cădea grindină. Fenomene specifice instabilităţii atmosferice vor fi şi în restul teritoriului, dar pe intervale mai scurte de timp.
În vestul ţării, de aceste fenomene vor fi afectate judeţele Hunedoara, Caraş-Severin şi, parţial, Bihor.