Meteo: O masă de aer cald ajunge în țară săptămâna viitoare
Articol de Radio Timișoara, 8 iulie 2023, 13:10
Vremea se va încălzi începând de duminică, mai întâi în vestul şi în sudul României, apoi în întreaga ţară.
Meteorologii anunță că o masă de aer cald va ajunge în România la începutul săptămânii viitoare. Spre mijlocul săptămânii, vremea va deveni caniculară, cu temperaturi ce vor ajunge la 38° la amiază.
Până atunci, o mare parte din ţară se află încă sub incidenţa unor avertizări de inundaţii. Multe din avertizări au expirat până la această oră, însă rămâne activ încă o oră un cod portocaliu emis pentru vestul, centrul, sudul şi estul ţării.
În acelaşi timp, un cod galben care vizează cursuri de apă din zonele amintite este valabil până la ora 14.00.