Meteorologii avertizează: Vremea se schimbă, din nou, săptămâna aceasta
Articol de Radio Timișoara, 8 februarie 2016, 18:47
În Banat, temperaturile maxime vor fi, în medie, de 9-14 grade, iar cele minime de 2-5 grade, ceea ce înseamnă că vremea va fi mai caldă, faţă de normalul termic al perioadei.
Valori uşor mai coborâte se vor înregistra în perioada 11-12 februarie şi posibil şi în ultima zi a intervalului de referinţă când media regională a temperaturilor diurne va fi de 6-9 grade, iar noaptea acestea vor deveni negative.
Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine relativ ridicată, iar în data de 10 februarie, apoi şi în perioada 15-16 februarie acestea se vor semnala pe spaţii extinse şi vor fi în general moderate cantitativ. Vor predomina ploile, dar trecător, în special în noaptea de 10 spre 11 februarie, pot apărea şi precipitaţii mixte.
Şi în Crişana, în următoarele două săptămâni, temperaturile vor fi mai mari decât cele normale pentru această perioadă a anului. Maximele se vor situa între 9 şi 13 grade, iar minimele între un grad şi cinci grade.
Valori uşor mai scăzute se vor înregistra în perioada 11-12ă februarie şi posibil şi în ultimele zile ale intervalului când media regională a temperaturilor diurne va fi de 5-8 grade, iar noaptea acestea vor deveni negative.
Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine relativ ridicată în mare parte a intervalului, iar în data de 10 februarie, apoi şi în zilele de 15 şi 16 februarie acestea se vor semnala pe spaţii extinse şi vor fi în general moderate cantitativ.
Vor predomina ploile, dar temporar, în special în noaptea de 10 spre 11 februarie şi în prima parte a zilei de 11 februarie, vor apărea şi precipitaţii mixte.