Prognoza meteo în vestul țării
Astăzi, vremea va fi apropiată de normalul termic. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări în cursul zilei. Dimineața și noaptea, în zonele joase vor fi condiții de ceață.
Articol de Radio Timișoara, 27 februarie 2019, 04:50 / actualizat: 27 februarie 2019, 7:56
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 10 grade, iar cele minime între -5 și 1 grad, cu valorile cele mai coborâte pe văi și în depresiuni.
Mâine, valorile termice vor marca o creștere, vremea devenind caldă. Cerul va fi mai mult degajat. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări trecătoare în Crișana și în zona montană.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 și 15 grade, iar cele minime între 0 și 6 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.