Prognoza meteo în vestul țării
Astăzi, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul zilei, când izolat, în Crișana, va ploua. Vântul va sufla moderat cu intensificări locale, care vor atinge la rafală viteze de până la 60…70 km/h.
Articol de Radio Timișoara, 4 aprilie 2019, 04:50 / actualizat: 4 aprilie 2019, 7:52
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 20 grade, iar cele minime în general între 5 și 10 grade.
Mâine, vremea se menține caldă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul nopții, când în extremitatea vestică va ploua slab. Vântul va sufla în general moderat cu intensificări locale în Banat.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 și 23 de grade, ușor mai scăzute în depresiuni până la 16 grade, iar cele minime în general între 5 și 10 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.