Prognoza meteo la final de săptămână
Astăzi, vremea va fi în general închisă ziua, cu cer mai mult noros și ploi, pe arii relativ extinse. La munte vor fi precipitații mixte. Izolat, în zonele de deal și munte, cantitățile de apă cumulate vor depăși 15-20 l/mp. Spre seară și noaptea, aria precipitațiilor se va restrânge, iar cerul se va degaja treptat. Vântul va prezenta intensificări temporare, mai ales în Crișana. La munte va sufla tare, iar pe creste ninsoarea va fi viscolită și zăpada spulberată.
Articol de Radio Timișoara, 16 martie 2019, 04:50 / actualizat: 16 martie 2019, 6:17
Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 9 și 14 grade, iar cele minime între 2 și 6 grade.
Mâine, vremea se va încălzi semnificativ față de ziua precedentă, devenind deosebit de caldă. Cerul va fi variabil spre mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 și 23 de grade, iar cele minime între 4 și 9 grade, mai ridicate la deal până la 11…12 grade și mai scăzute în depresiuni până la 2 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.