Temperaturile cresc, dar ploile continuă
Prognoza meteorologică pentru intervalul: 27.04.2016 h:09 – 28.04.2016 h:09
Articol de Mihai Junea, 27 aprilie 2016, 06:00
Valorile termice vor continua să crească, vremea apropiindu-se de normalul termic al datei. Cerul variabil, se va înnora treptat spre seară și noaptea, când pe arii relativ extinse în Crișana și mai restrânse în Banat se vor semnala averse de ploaie și descărcări electrice. Vântul va sufla slab la moderat din sector sudic, cu intensificări temporare ziua și în timpul averselor.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 şi 21 de grade, iar cele minime între 3 și 9 grade.