Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Vreme caldă în Banat și Crișana. Seara, revin ploile

Astăzi, vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul, variabil ziua, se va înnora spre seară. În cursul nopții local va ploua slab. La munte vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare. Spre sfârșitul intervalului izolat, mai ales în depresiuni, vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab la moderat. Pe arii restrânse, în cursul dimineții, va fi ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 și 10 grade, iar cele minime între 0 și 3 grade, ușor mai scăzute în depresiunile din estul regiunii, până spre -2 grade.
Mâine, temperaturole vor fi în continuare mai ridicate față de cele normale pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros în prima parte a zilei și pe arii extinse va ploua. La munte vor predomina ninsorile. Spre seară aria precipitațiilor se va restrânge spre zonele de munte, iar în cursul nopții cerul va deveni parțial noros. Vântul va sufla slab la moderat. Pe arii restrânse, mai ales în cursul nopții, va fi ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 9 grade, iar cele minime între -2 și 3 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.

Vreme caldă în Banat și Crișana. Seara, revin ploile

Articol de Radio Timișoara, 13 ianuarie 2023, 04:50 / actualizat: 13 ianuarie 2023, 6:25

Vremea în Banat și Crișana
Meteo sâmbătă, 29 martie 2025, 09:56

Vremea în Banat și Crișana

Cerul va fi mai mult noros și va ploua pe arii relativ extinse mai ales în prima parte a zilei. La munte, mai ales la altitudini mari, vor fi și...

Vremea în Banat și Crișana
Cod roşu de vânt puternic în zona montană a judeţelor Hunedoara şi Caraş-Severin
Meteo vineri, 28 martie 2025, 10:40

Cod roşu de vânt puternic în zona montană a judeţelor Hunedoara şi Caraş-Severin

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting Cod roşu de vânt puternic, valabilă în orele următoare în zona montană a judeţelor...

Cod roşu de vânt puternic în zona montană a judeţelor Hunedoara şi Caraş-Severin
Vremea în vestul țării
Meteo vineri, 28 martie 2025, 04:50

Vremea în vestul țării

Cerul va fi acoperit și pe arii extinse vor fi ploi și averse, însemnate cantitativ ce vor avea și caracter torențial, depășind 15-20 l/mp. La...

Vremea în vestul țării
Vremea în Banat și Crișana
Meteo joi, 27 martie 2025, 04:50

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi în general închisă, cu cer mai mult noros și ploi pe arii extinse. Ploile vor avea îndeosebi caracter de aversă și vor...

Vremea în Banat și Crișana
Meteo miercuri, 26 martie 2025, 04:50

Vremea în vestul țării

Astăzi, vremea va fi în general instabilă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate mai ales seara și noaptea. Pe arii relativ...

Vremea în vestul țării
Meteo marți, 25 martie 2025, 04:50

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi deosebit caldă și în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii extinse vor fi averse...

Vremea în Banat și Crișana
Meteo luni, 24 martie 2025, 08:49

Cod galben de vânt puternic în vestul țării

Zone din 13 judeţe din vestul şi centrul ţării se vor afla sub Cod galben de vânt puternic, între orele 9:00 şi 21:00, conform unei...

Cod galben de vânt puternic în vestul țării
Meteo duminică, 23 martie 2025, 04:50

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi relativ caldă, însă cerul va fi temporar noros și, local, va ploua. La munte, la altitudini de peste 1800 m, vor fi...

Vremea în Banat și Crișana