Vreme caldă și schimbătoare în vestul țării
Articol de Radio Timișoara, 18 noiembrie 2019, 04:50 / actualizat: 18 noiembrie 2019, 6:03
Astăzi, vremea va fi deosebit de caldă și schimbătoare. Cerul va avea înnorări temporare ziua, când pe arii restrânse va ploua. Vântul va mai prezenta intensificări în cursul zilei, mai ales pe crestele montane cu viteze la rafală de 80…90 km/h, apoi va diminua în intensitate.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 19 grade, iar cele minime între 5 și 9 grade.
Mâine, vremea va fi în general frumoasă ziua și deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, dar se va înnora treptat. În cursul nopții, pe arii restrânse, mai ales în Banat va ploua. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări ușoare în sudul Banatului și la munte.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 20 de grade, iar cele minime între 7 și 12 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.