Vreme caniculară cu ploi locale în vestul țării
Astăzi, vremea va fi caniculară, cu disconfort termic accentuat la orele amiezii. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre seară și noaptea, când pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice. Vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări în sudul Banatului și la munte. Izolat în depresiuni va fi ceață.
Articol de Radio Timișoara, 14 iulie 2021, 05:43
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 39 de grade, iar cele minime între 17 și 24… 25 de grade.
Mâine, vremea va fi ușor instabilă, cu valori termice în scădere față de ziua anterioară. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și noaptea, când local vor fi averse, descărcări electrice și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări locale la munte.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 30 și 35 de grade, iar cele minime între 16 și 21 de grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.