Vreme deosebit de caldă, dar spre seară devine instabilă
Astăzi, vremea va fi deosebit de caldă cu disconfort termic ridicat. Indicele temperatură – umezeală, pe arii restrânse, va atinge pragul critic de 80 de unități. Seara și noaptea vremea va deveni în general instabilă iar înnorările se vor accentua. Local în Banat și pe arii restrânse în Crișana se vor semnala averse care vor avea și caracter torențial, însoțite de descărcări electrice. Vor fi condiții de grindină și cantități de apă cumulate însemnate, depășind pe arii restrânse 20 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în timpul ploilor.
Articol de Radio Timișoara, 14 august 2020, 06:35
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 și 33 de grade, iar cele minime între 14 și 20 de grade.
Mâine, vremea se va răci și va fi în general instabilă. Cerul va fi mai mult noros și aria ploilor se va extinde. Vor fi averse care vor avea și caracter torențial însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiții de grindină și local la munte, cantitățile cumulate de apă vor atinge și depăși 20-25 /mp și izolat 30-40 l/mp.Vântul va sufla slab și moderat.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 28 de grade, iar cele minime între 15 și 19 grad, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.