Vreme frumoasă, în Banat și Crișana
Astăzi, vremea va fi frumoasă ziua, schimbătoare noaptea. Cerul mai mult senin, se va înnora noaptea treptat și începând din vest, vor fi predominant ploi, iar la munte predominant ninsori slabe. Vântul va sufla slab la moderat.
Articol de Radio Timișoara, 15 martie 2022, 04:50
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 și 12 grade, iar cele minime între -1 și 4 grade, mai scăzute în depresiuni spre -6…-5 grade.
Mâine, vremea va fi în general închisă, cu cerul mai mult noros ziua, când pe arii relativ extinse vor fi predominant ploi, iar la munte predominant ninsori. Dimineața, izolat vor fi condiții de polei. Pe arii restrânse, cantitățile de apă vor cumula 15…20 l/mp. Seara, aria precipitațiilor se va restrânge spre zona montană, iar cerul va deveni variabil. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări izolate. Izolat vor fi condiții de ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 4 și 9 grade, iar cele minime între -2 și 4 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.