Vreme frumoasă și caldă în Banat și Crișana
Astăzi, vremea va fi frumoasă și caldă, pe alocuri deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări locale în sudul Banatului, izolate în rest.
Articol de Radio Timișoara, 11 mai 2021, 04:50 / actualizat: 11 mai 2021, 6:48
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 29 de grade, iar cele minime între 10 și 16 grade, mai scăzute în depresiuni, până la 6…7 grade.
Mâine, vremea va deveni instabilă. Cerul se va înnora treptat. Local în partea a doua a zilei și pe arii extinse în cursul nopții, va ploua. Vor fi mai ales averse, însoțite izolat de descărcări electrice, iar cantitățile de apă cumulate vor fi, pe arii restrânse, însemnate. Izolat vor fi condiții de grindină. La munte, la altitudini de peste 2000 m, trecător va ninge în cursul nopții. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 și 27 de grade, iar cele minime între 9 și 13 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.