Vreme închisă cu temperaturi maxime de 10 grade
Astăzi, temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această dată. Cerul va fi temporar noros. În cursul zilei pe arii restrânse, mai ales în Crişana, va ploua slab. La munte va ninge, iar în zonele de deal trecător precipitaţiile pot fi şi sub formă de lapoviţă.
Articol de Radio Timișoara, 23 noiembrie 2015, 06:00
La noapte precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie, vor fi în sudul Banatului. Vântul va sufla slab la moderat la început din sud, apoi din sector estic, cu unele intensificări la munte. Izolat va fi ceaţă.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 10 grade, iar cele minime între -3 şi 3 grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Banatului.
Mâine, vremea va fi închisă. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii relativ extinse, începând din Banat. La munte va ninge, iar în zonele de deal precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă. Pe arii restrânse, mai ales în Banat, cantităţile cumulate de precipitaţii vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab la moderat din sector nordic, cu intensificări la munte.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 8 grade, iar cele minime între 0 şi 5 grade.