Vreme închisă în vestul țării
Astăzi, vremea va fi în general închisă. Cerul va fi mai mult noros și va ploua pe arii extinse. În cursul nopții la munte, la altitudini mari, pot fi și precipitații mixte, iar cantitățile cumulate de precipitații vor depăși izolat 15 l/mp. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări pe creste. Izolat va fi ceață.
Articol de Radio Timișoara, 16 noiembrie 2022, 05:44
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 și 16 grade, cu valorile cele mai scăzute în nordul Crișanei, iar cele minime între 6 și 10 grade.
Mâine, vremea se va răci. Cerul va fi mai mult noros în cursul zilei, când local va mai ploua. La munte, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță sau ninsoare. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare. Izolat va fi ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 12 grade, iar cele minime între -2 și 4 grade, mai ridicate în sudul Banatului spre 6 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.