Vreme închisă și ploi în vestul țării
Astăzi, vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii relativ extinse va ploua. Vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi condiții de grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 20-25 l/mp și izolat 40-50 l/mp.
Articol de Radio Timișoara, 11 iunie 2020, 06:09
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 și 24 de grade, iar cele minime între 13 și 15 grade.
Mâine, vremea va fi instabilă. Cerul va fi noros. Pe arii extinse vor fi averse și descărcări electrice. Local se vor cumula cantități mai însemnate de apă și izolat vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări la munte și în sudul Banatului, dar și asociate averselor.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 și 26 de grade, iar cele minime între 12 și 17 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.