Vreme rece, cu ploaie
Prognoza meteorologică pentru intervalul: 24.04.2016 h:09 – 25.04.2016 h:09
Articol de Mihai Junea, 24 aprilie 2016, 06:00
Vremea va fi instabilă și se va răci. Cerul va fi mai mult noros în cursul zilei, când pe arii extinse se vor semnala ploi, averse de ploaie, însoțite și de descărcări electrice. În cursul nopții, cerul va fi temporar noros, iar aria precipitațiilor se va restrânge treptat. Pe arii restrânse, cantitățile de apă cumulate vor fi mai însemnate și izolat va cădea grindină. Pe crestele montane înalte, precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab la moderat din sector vestic, cu intensificări temporare, mai ales în timpul averselor.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 17 grade, iar cele minime în general între 2 și 9 grade.