Vreme rece în Banat și Crișana
Astăzi, vremea va fi rece, cu toate că temperaturile vor crește ușor ziua față de ziua precedentă. Cerul va fi variabil. La munte izolat vor fi fulguieli. Vântul va sufla slab la moderat.
Articol de Radio Timișoara, 14 februarie 2021, 07:34
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 și 3 grade, iar cele minime între -10 și -6 grade.
Mâine, vremea va fi rece, noaptea și spre dimineață, izolat mai ales în depresiuni va fi geroasă. Cerul va fi variabil. La munte pe arii restrânse vor fi ninsori. Vântul va sufla slab la moderat. Spre dimineață vor fi condiții de ceață cu depunere de chiciură.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 grade la deal și 3 grade, iar cele minime între -13 și -6 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.