Vreme rece, local geroasă, în Banat și Crișana
Astăzi, vremea va fi deosebit de rece, local geroasă noaptea. Cerul va fi mai mult senin iar la munte variabil unde vor și fi condiții de fulguieli. Vântul va sufla slab la moderat cu intensificări în cursul zilei și la munte, unde va spulbera zăpada, reducând vizibilitatea.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 și 2 grade, iar cele minime între -11 și -7 grade, mai scăzute în depresiuni spre -14 grade.
Mâine, vremea se menține deosebit de rece, pe alocuri geroasă noaptea . Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab la moderat.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 și 2 grade, iar cele minime între -10 și -6 grade, mai scăzute în depresiuni spre -13 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.
Articol de Radio Timișoara, 6 februarie 2023, 04:50 / actualizat: 6 februarie 2023, 7:02