Vremea în Banat și Crișana
Astăzi, vremea va fi apropiată de normalul termic al acestei date. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului și pe crestele montane. Izolat, în depresiuni va fi ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 și 23 de grade, iar cele minime între 6 și 11 grade, mai scăzute în depresiuni până la 4 grade.
Mâine, vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza în zonele de deal și munte, apoi noaptea în Crișana, unde pe arii restrânse va ploua. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări locale și temporare.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 și 25 de grade, iar cele minime între 7 și 12…14 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.
Articol de Radio Timișoara, 6 octombrie 2023, 04:50