Vremea în Banat și Crișana
Săptămâna vine cu vreme foarte caldă în zona de vest a țării, în special în Banat unde temperaturile vor depăși pragul de 30 de grade.
Articol de Radio Timișoara, 17 iunie 2024, 06:17
Astăzi, vremea va deveni călduroasă, îndeosebi în Banat. Cerul va fi variabil ziua și mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab la moderat.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 32 de grade, iar cele minime între 14 și 19 grade, mai scăzute în depresiuni, spre 11 grade.
Mâine, vremea va fi călduroasă, cu disconfort termic în creștere. Cerul va fi variabil cu unele înnorări după-amiaza, la deal și munte, unde vor fi condiții de averse și descărcări electrice. Vântul va sufla în general slab.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 și 34 de grade, iar cele minime între 13 și 18 grade, mai ridicate la deal, spre 22 de grade, informează Serviciul Regional de Prognoză din Timișoara.