Vremea în Banat și Crișana
Vestul țării are parte de o nouă zi frumoasă de vară cu temperaturi apropiate de valorile normale din această perioadă.
Articol de Radio Timișoara, 30 iulie 2024, 07:11
Astăzi, vremea va fi frumoasă, cu temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului, cu viteze mai ridicate la munte.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 și 32 de grade, iar cele minime între 10 și 15 grade, mai scăzute în depresiuni până la 8 grade și mai ridicate la deal, până spre 17 grade.
Mâine, vremea se va menține frumoasă și se va încălzi ușor, devenind călduroasă după-amiaza în cea mai mare parte a regiunii.
Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla în general slab, moderat la munte.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 33 de grade, iar cele minime între 9 grade în depresiuni și 19…20 de grade la deal, informează Serviciul Regional de Prognoză din Timișoara.