Vremea în Banat și Crișana
Meteorologii anunță o zi de duminică noroasă, dar caldă, cu ploi locale.

Articol de Radio Timișoara, 23 martie 2025, 04:50
Astăzi, vremea va fi relativ caldă, însă cerul va fi temporar noros și, local, va ploua. La munte, la altitudini de peste 1800 m, vor fi precipitații mixte.
Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări îndeosebi în prima parte a intervalului, în Banat și la munte, unde vor fi viteze în general de 50-60 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor depăși 80-110 km/h. Izolat, mai ales în cursul nopții, vor fi condiții de ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 19 grade, iar cele minime între 5 și 11 grade.
Mâine, vremea va fi în general instabilă și deosebit de caldă pentru această dată.
Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate și va ploua pe arii relativ extinse. Vor fi mai ales averse, pe alocuri însemnate cantitativ (15-20 l/mp) și însoțite de descărcări electrice.
Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări temporare în cursul zilei, când vor fi viteze la rafală în general de 45…55 km/h, iar la munte, îndeosebi la altitudini mari, vor fi rafale de peste 80 km/h. Izolat, în cursul dimineții și al nopții, vor fi condiții de ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 și 22 grade, iar cele minime între 7 și 11 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză din Timișoara.