Vremea în Banat și Crișana
Astăzi, vremea se menține caldă, cu toate că în Crișana îndeosebi se va răci. Cerul va fi mai mult noros în Crișana, iar noaptea și în Banat. Izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări ziua în Munții Banatului. În zonele joase va mai fi ceață, posibil asociată cu burniță.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 14 și 21 de grade, mai ridicate în sud-estul Banatului până la 24 de grade, iar cele minime între 4 și 9 grade.
Mâine, vremea se va menține caldă. Cerul va deveni variabil noaptea. Izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări noaptea în sudul Banatului și zona de munte aferentă. Izolat, în depresiuni poate fi ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între în general între 14 și 20 de grade, iar cele minime între 6 și 11…12 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.
Articol de Radio Timișoara, 2 noiembrie 2022, 04:50