Vremea în Banat și Crișana
Astăzi, vremea va fi în general închisă și se va răci ușor. Cerul va fi mai mult noros. La câmpie izolat vor fi posibile ploi de scurtă durată, iar în zonele de deal vor fi precipitații mixte, slabe. La munte va ninge. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare. Izolat va fi ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 9 grade, iar cele minime între -5 și 1 grad.
Mâine, vremea va fi predominant închisă. Cerul va fi mai mult noros. Local, în a doua parte a zilei și în cursul nopții, vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie. La munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări la munte. În cursul dimineții izolat va fi ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 7 și 12 grade, iar cele minime între 0 și 5 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.
Articol de Radio Timișoara, 5 martie 2023, 07:24