Vremea în Banat și în Crișana
Astăzi vremea va fi normală termic. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări persistente dimineața în zonele joase, asociate cu ceață. Vântul va sufla în general slab, cu intensificări temporare în sudul Banatului. În cursul nopții și al dimineții în zonele joase, local se va semnala ceață.
Articol de Radio Timișoara, 14 noiembrie 2021, 04:50
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 grade în zonele joase cu ceață persistentă și 14 grade la deal, iar cele minime între -2 și 3 grade, mai ridicate la deal spre 6 grade.
Mâine, temperaturile vor fi apropiate de cele obișnuite în această perioadă. Cerul va fi variabil. Izolat, la munte vor fi condiții de precipitații mixte slabe. Vântul va sufla în general slab, mai puțin în sudul Banatului și zona montană aferentă, unde va prezenta intensificări, cu viteze la rafală ce vor depăși 55…65 km/h. Izolat, în zonele joase, noaptea și dimineața, se va semnala ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 13 grade, iar cele minime între -2 și 3 grade, mai ridicate la deal spre 6 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.