Vremea în vestul țării
Meteorologii anunță o zi de decembrie mohorâtă cu cer noros și ploi.
Articol de Radio Timișoara, 4 decembrie 2024, 06:50
Astăzi, vremea va fi în general închisă. Cerul va fi mai mult noros. Izolat vor fi condiții de ploi slabe, iar la munte de fulguieli.
Vântul va sufla în general slab, moderat la munte. Pe arii restrânse va fi ceață, posibil persistentă.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 8 grade, iar cele minime între -1 și 3 grade.
Mâine, vremea se va menține în general închisă, apropiată de normalul termic al datei. Cerul va fi mai mult noros. Local în Banat și izolat în Crișana vor fi precipitații slabe predominant sub formă de ploaie, iar la munte va ninge local.
Vântul va sufla în general slab, respectiv moderat în zonele montane. În zonele joase, pe spații restrânse și trecător va fi ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 8 grade, iar cele minime între -1 și 3 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză din Timișoara.