Vremea în vestul țării
Temperaturile încep să scadă, la final de săptămână, însă vremea se menține frumoasă.
Articol de Radio Timișoara, 1 februarie 2025, 04:50
Sâmbătă, vremea se va răci față de ziua precedentă. Cerul, mai mult senin ziua, se va înnora în cursul nopții.
La munte, izolat vor fi posibile precipitații, predominant sub formă de ninsoare.
Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări pe crestele înalte. Izolat va fi ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 12 grade, mai ridicate doar în extremitatea sud-estică a Banatului, până la 15 grade, iar cele minime între -1 și 3 grade.
Duminică, temperaturile se vor apropia de cele normale în această perioadă în Crișana, iar în Banat se vor menține peste mediile climatologice.
Cerul va fi temporar noros în cursul zilei, când pe arii restrânse, mai ales în nordul Crișanei, vor fi precipitații mixte slabe. La munte va ninge.
Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului și pe crestele montane aferente. Izolat va fi ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 5 și 10 grade, iar cele minime între -4 și 1 grad, informează Serviciul Regional de Prognoză din Timișoara.