Vremea va fi închisă și ploioasă în Banat și Crișana
Astăzi, vremea va fi normală termic și în general închisă. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii relativ extinse în Banat și în restrângere în Crișana vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie la câmpie, mixte la deal, dar și în sudul Banatului și ninsori la munte. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări în sudul Banatului de peste 60 km/h și la munte de peste 70 km/h. Izolat va fi ceață. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 7 grade, iar cele minime între -3 și 3 grade.
Articol de Radio Timișoara, 21 februarie 2018, 04:50
Mâine, vremea va fi în general închisă, normală termic pentru ultima decadă a lunii februarie. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii relativ extinse vor fi precipitații, predominant sub formă de ploaie, care noaptea în Crișana vor deveni mixte. La munte va ninge. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului și la munte. Izolat va fi ceață. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 8 grade, iar cele minime între -2 și 3 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.