Cel mai economic tramvai din lume, în circulaţie la Arad
Cel mai economic tramvai din lume circulă deja în municipiul Arad. Noul tramvai Imperio a fost introdus pe lunii săptămâna aceasta, iar arădenii sunt mulţumiţi de acesta. Oamenii spun că tramvaiul este mult mai confortabil decât alte garnituri care circulă prin oraş şi speră ca toţi călătorii să-l întreţină.
Articol de Radio Timișoara, 3 iulie 2014, 18:56
Tramvaiul este fabricat de Astra Vagoane Călători Arad în parteneriat cu Siemens şi are o concepţie complet nouă.
Valer Blidar, director SC Astra Vagoane Călători, spune că Aradul beneficiază de un preţ promoţional de producţie, iar profitul stabilit este unul simbolic, de un leu.
Odată cu intrarea lui Imperio în trafic, Aradul – oraşul în care s-au produs de la avioane şi vagoane de călători până la vagoane marfă şi metrou – intră în istorie şi se înscrie pe harta mondială a fabricanţilor de tramvaie.
Firma arădeană se ocupă acum de modernizarea tramvaielor din Timişoara.