Circulaţia feroviară între staţiile Tapia şi Lugoj a fost reluată după accidentul mortal
Circulaţia feroviară între staţiile Tapia şi Lugoj a fost reluată la ora 10:35, după accidentul în care şi-au pierdut viaţa patru persoane.
Articol de Radio Timișoara, 9 octombrie 2018, 11:26
CFR SA anunță că trenul de marfă implicat în accident a fost retras în staţia Lugoj la ora 10:32.
“În urma producerii accidentului, de la trecerea la nivel km 514+580, trenul R 9572 a staţionat 47 de minute în gara Lugoj şi va ajunge la destinaţie cu întârziere. Trenul circulă în relaţia Timişoara Nord – Caransebeş”, precizează compania.
Accidentul s-a produs în această dimineață, când o mașină a fost lovită de un tren de marfă, după ce șoferul nu ar fi respectat semnele de la trecerea de cale ferată. În urma accidentului, patru persoane și-au pierdut viața.