Circulație în condiții de iarnă pe drumurile din vestul țării
Se circulă în condiţii de iarnă pe mai multe drumuri din vestul ţării. Carosabilul este acoperit cu zăpadă amestecată cu material antiderapant mai ales în zonele de munte, pe DN 7A Obarsia Lotrului – Groapa Seaca și DN 66A Campu lui Neag.
Articol de Radio Timișoara, 9 ianuarie 2020, 07:30
Drumarii au acţionat noaptea trecută cu peste 70 de autoutilaje şi au fost raspandite aproape 200 de tone material antiderapant pe drumurile naţionale şi autostrăzile din zonele Timişoara, Caransebeş, Deva, Orşova, Arad,
La această oră nu există tronsoane de drum aflate în resposabilitatea DRDPTM care să aibă circulaţia întreurptă sau îngreunată din cauza vremii, informează autorităţile.
Şoferii sunt avertizaţi, însă, că este ceaţă în zonele joase, iar vizibilitatea este scăzută în apropiere de Şimand.