Circulație închisă pe Calea Moșniței pentru reparații
Autobuzele de pe liniile Expres 8 și 21 vor circula deviat pe durata lucrărilor.
Articol de Radio Timișoara, 24 octombrie 2024, 18:28 / actualizat: 24 octombrie 2024, 20:32
Circulația rutieră se închide, temporar, pe Calea Moșniței, din Timișoara. Accesul șoferilor va fi interzis, de vineri până duminică, pe tronsonul cuprins între strada Torac și strada Albăstrelelor.
Primăria Timișoara precizează că măsura este necesară pentru executarea lucrărilor de refacerea a carosabilului.
Șoferii sunt sfătuiți să folosească rute alternative pe perioada desfășurării lucrărilor.
Ca urmare a șantierului de pe Calea Moșniței și liniile Expres 8 și 21 vor circula deviat pe strada Rudolf Walter, atât pe sensul de dus, cât și pe cel de întors.
Linia E8 va avea punctul de întoarcere la capătul străzii Albastrelelor, la intersecția cu Calea Moșniței.