Circulație oprită în weekend spre Transalpina
Circulaţia este interzisă, la finalul acestei săptămâni, spre Transalpina, anunță Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Potrivit CNAIR, traficul va fi oprit sâmbătă şi duminică, între orele 8,00 – 13,00 și 14,00 – 20,00, pe DN 67 C, între Rânca și Novaci. Restricția este impusă de desfăşurarea etapei a treia a Campionatului național de drift.
Pentru asigurarea traficului rutier în condiții de siguranță și protejarea participanților la competiție, circulația rutieră se va desfășura cu sprijinul echipajelor din cadrul Poliției Rutiere. Conducătorii auto sunt rugați să circule prudent și să respecte semnalizarea instituită temporar.
Articol de Radio Timișoara, 20 iulie 2023, 10:08