Circulație oprită pe strada Ciprian Porumbescu. Traseu deviat pentru Expres 8
Articol de Radio Timișoara, 28 mai 2020, 16:30
Articol de Radio Timișoara, 28 mai 2020, 16:30
Circulația rutieră va fi oprită timp de mai multe ore, vineri, pe strada Ciprian Porumbescu din Timișoara.
Primăria anunță că sunt programate lucrări de toaletare a copacilor situați în aliniamentul stradal, respectiv lucrări de frezare pe str. Ciprian Porumbescu.
Drept urmare, între orele 9:00 și 16:00, se închide circulația pe str. Ciprian Porumbescu, pe tronsonul cuprins între bv. C. Brâncoveanu și Calea Șagului.
În același interval, autobuzele de pe linia Expres 8 vor circula deviat, anunță Societatea de Transport Public.
Traseul tur / retur va fi următorul: Calea Şagului – Piaţa Iuliu Maniu – bulevardul 16 Decembrie 1989 – bulevardul Constantin Brâncoveanu – strada Ciprian Porumbescu. Staţia „Constantin Brâncoveanu”, sensul spre Calea Şagului, va fi suspendată, urmând ca autobuzele de pe linia E 8 să oprească în staţia „Ciprian Porumbescu”, staţie aferentă liniei 32.