Lucrările din Piața Libertății deviază, din nou, circulația tramvaielor
Tramvaiele de pe liniile 5 și 6 nu vor circula, la final de săptămână, prin Piața Libertății din Timișoara.
Articol de Radio Timișoara, 17 octombrie 2014, 10:58
Regia Autonomă de Transport Timișoara anunță că în zilele de sâmbătă şi duminică 18 şi 19 octombrie vor fi modificate traseele liniilor 5 şi 6 tramvaie astfel încât aceastea să nu mai treacă prin Piaţa Libertăţii de la ora 8:00. Măsura este necesară pentru executarea lucrărilor de amenajare a Pieţei Libertăţii
Atât sâmbătă cât şi duminică începând cu ora 8:00 linia tramvaiului 6 va fi suspendată toată ziua.
Tot începând cu ora 8:00 în zilele de sâmbătă şi duminică tramvaiele de pe linia 5 vor circula din Ronaţ până la Gara de Nord şi retur.
Modificările se aplică pe tot parcursul zilei, până la retragerea tramvaielor în depou.
De luni, 20 octombrie liniile 5 şi 6 tramvaie vor circula pe traseul cunoscut prin Piaţa Libertăţii, precizează RATT.