Mii de polițiști efectuează controale rutiere în Ungaria
Camioanele cu o greutate mai mare de 7,5 tone nu mai pot circula pe teritoriul Ungariei de sâmbătă seara, de la ora 23:00 (ora României), până luni la aceeași oră. Restricția este impusă în contextul în care în țara vecină se sărbătorește Paștele catolic.
Articol de Radio Timișoara, 4 aprilie 2015, 10:18
În plus, în Ungaria, aproximativ 5.000 de poliţişti efectuează, în această perioadă, controale rutiere, în contextul sărbătorilor pascale. Şeful Direcţiei pentru circulaţie din cadrul Poliţiei Naţionale Ungare, Josef Oberling, a declarat că aceste controale sunt necesare deoarece, cu prilejul unor acţiuni similare care au avut loc anul trecut, din 26.000 de şoferi verificaţi, în jur de 600 consumaseră băuturi alcoolice.
Sursa: Radio România Actualități