Ascultă Radio România Timișoara Live • STIRI. Pentru vestul tarii

? Pe drumul care leagă Oraviţa de Ciclova Montană, calvarul şoferilor continuă.

De ani de zile, drumul judeţean 575, dintre Oraviţa şi Ciclova Montană a devenit un veritabil calvar pentru şoferi. Dacă până la Ciclova Română se mai poate vorbi de un drum, tronsonul către Ciclova Montană a devenit aproape impracticabil. Gropile mari, ca nişte cratere, constituie spaima automobilelor, oricât de fiabile s-ar dovedi acestea. În urmă cu doi ani, un tronson din Ciclova Română a fost decopertat şi apoi acoperit cu un material asemănător prafului de ciment. Nici vorbă de asfalt, astfel că praful ridicat în acea zonă a albit gospodăriile oamenilor, pătrunzând, aşa cum ne-a declarat primarul comunei, d-l Puiu Gh. Percea, „până-n cele mai intime părţi ale locuitorilor”!

Articol de Mihai Junea, 26 iulie 2016, 12:59

Tot de la d-l primar Percea am aflat că în întreaga zonă, în Văile Caraşului şi Almăjului, situaţia drumurilor este identică, respectiv catastrofală! Sesizând de nenumărate ori situaţia la Consiliul Judeţean Caraş Severin, răspunsul d-nei Doina Pascotă, director Patrimoniu, că pentru acest an, drumurilor judeţului i-a fost alocată de către Guvern ridicola sumă de 800 ooo lei!

Într-adevăr, vorbim de o sumă total insuficientă pentru a cârpi, măcar,ceva din aceste veritabile pericole pentru circulaţie. Ne întrebăm insă, cum de este posibil ca să se găsească fonduri pentru organizarea a tot felul de „Zile” sau şuşanele numite pompos „Sărbători ale te miri cui”, iar pentru starea  gravă a drumurilor să se ridice din umeri permanent, cu replica pregătită:Nu avem bani!

Ca să nu mai amintim că-n zona Ciclovei sunt obiective turistice, Mânăstirea Călugăra, o superbă pensiune, de care este însă din ce în ce mai greu să te apropii, făcând slalom printre gropi!

Iar calvarul şoferilor continuă, la fel ca şi indiferenţa CJ Caraş Severin faţă de această situaţie.

Administrație & politică marți, 8 aprilie 2025, 13:11

Deșeurile din construcții, o problemă la Lugoj

Municipiul Lugoj se confruntă cu o problemă majoră legată de gestionarea deșeurilor inerte. În momentul de față nu există niciun spațiu...

Deșeurile din construcții, o problemă la Lugoj
Administrație & politică marți, 8 aprilie 2025, 13:01

Peste o tonă de PET-uri, colectate de Apele Române Banat

Aproximativ 1,25 tone de PET-uri, echivalentul a trei camioane, au fost colectate de echipele Apele Române Banat din Golful Cernei. Administrația...

Peste o tonă de PET-uri, colectate de Apele Române Banat
Administrație & politică luni, 7 aprilie 2025, 15:49

Pot începe lucrările de reconstrucție a pasajului Slavici-Polonă

A fost semnat contractul pentru reconstrucția pasajului Slavici-Polonă, din Timişoara, prima nouă investiție a primăriei care demarează în...

Pot începe lucrările de reconstrucție a pasajului Slavici-Polonă
Administrație & politică vineri, 4 aprilie 2025, 19:57

Autostrada Timișoara – Moravița: Licitațiile ar putea fi finalizate în luna mai, anunță ministrul Transporturilor

Licitația pentru cele două loturi ale autostrăzii Timișoara – Moravița ar putea fi finalizată în această primăvară, a anunțat, la...

Autostrada Timișoara – Moravița: Licitațiile ar putea fi finalizate în luna mai, anunță ministrul Transporturilor
Administrație & politică joi, 3 aprilie 2025, 16:12

Momentul în care pot începe lucrările prin care Pădurea Verde devine pădure-parc

Lucrările prin care Pădurea Verde din Timișoara va fi transformată în pădure-parc vor putea începe cel mai devreme la finele acestui an....

Momentul în care pot începe lucrările prin care Pădurea Verde devine pădure-parc
Administrație & politică miercuri, 2 aprilie 2025, 19:30

Șantierele, principala sursă a prafului din Lugoj. Primarul anunță noi lucrări în oraș

Praful persistent din Lugoj provine atât din utilizarea materialelor antiderapante în sezonul rece, cât și de pe șantierele din oraș....

Șantierele, principala sursă a prafului din Lugoj. Primarul anunță noi lucrări în oraș
Administrație & politică miercuri, 2 aprilie 2025, 19:11

Firme și asocieri, interesate să reabiliteze Castelul Huniade

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că proiectele care vizau reabilitarea castelului au fost unificate pentru...

Firme și asocieri, interesate să reabiliteze Castelul Huniade
Administrație & politică miercuri, 2 aprilie 2025, 18:48

STPT caută variante pentru asigurarea CASCO a noilor tramvaie și autobuze

Societatea de Transport Public Timișoara caută variante pentru a asigura CASCO noile tramvaie și autobuze, astfel încât daunele provocate din...

STPT caută variante pentru asigurarea CASCO a noilor tramvaie și autobuze